Eveniment
Romanul "Atemschaukel" de Herta Muller - prezentare Deutsche Welle (Magazin cultural)
Prezentarea romanului "Atemschaukel" de Herta Muller la emisiunea "Magazin cultural"- radio Deutsche Welle (autor Rodica Binder)
Îngerul foamei, triumful memoriei și al literaturii
Autor: Rodica Binder
Redactor: Robert Schwartz
© Deutsche Welle
„Atemschaukel” – romanul Hertei Muller, laureata din acest an a Premiului Nobel pentru Literatură, dă glas celor trecuți prin infernul Gulagului, ridicînd o stavilă, puternică și inefabilă, în calea uitării.
Întîmpinat elogios la apariție, cu un titlu poetic, aproape intraductibil, altul poate decît „Îngerul foamei”, epuizat imediat după ce s-a aflat că Herta Müller este laureata premiului Nobel pentru Literatură, în curs de masivă reeditare, romanul „Atemschaukel” constituie, prin transfigurarea poetică a suferinței,o piatră de hotar în literatura Gulagului.
„Frigul este mai rău decît foamea”, „vîntul este mai rece decît zăpada”, „un cartof fierbinte este un pat cald” - sunt propozițiile „criptice” pe care de mai bine de 50 de ani, Hertei Müller i-a fost dat să le audă rostite, invariabil, de mama sa. Simplele enunțuri, repetate pînă la sațietate, au ritmat memoria scriitoarei într-atît încît au devenit un fel de leit-motive de profunzime ale romanului.
Cartea este povestea tînărului Leo Auberg, un fel de alter-ego al poetului Oskar Pastior, care la vîrsta de17 ani este deportat, în ianuarie 1945, într-un lagăr sovietic de muncă din Ucraina. Întîmpină cu o seninătate curioasă călătoria ce-l așteaptă, nu știe cum și cînd se va sfîrși aventura, dar îi poartă noroc convingerea încurajator mărturisită a bunicii „Știu că te vei întoarce”.
Tot ce ia la drum, poartă cu sine, și în sine. Restul lucrurilor își află locul în cutia de piele a unui gramofon, cu funcție de valiză. Avuția sa interioară, ascunsă, este cea care îl va ajuta să înfrunte frigul, foamea, murdăria, răutățila mărunte și ticăloșiile unor semeni, complicităților rușinoase. Forța imaginației, spiritul de observație, atitudinea reflexivă în fața celor mai umile elemente ale realului, îi protejează puritatea și atunci cînd traversează bolgiile infernului concentraționar.
Romanul „Atemschaukel”, despre care s-a afirmat că le-ar fi „tăiat criticilor răsuflarea”, pare a fi și un manual poetic de salvare a demnității umane, în cele mai cumplite împrejurări, o carte comparabilă, ca idee, cu „Jurnalul Fericirii” a lui Nicolae Steinhardt.
Geneza romanului, a cărui gestație avea să dureze trei ani, Herta Müller a explicat-o la scurtă vreme după moartea poetului Oskar Pastior, în toamna anului 2006 în paginile cotidianului NEUE ZÜRCHER ZEITUNG.
Ca și mama autoarei, originară din Banat, marele poet german născut la Sibiu a fost deportat, împreună cu zeci de mii de etnici germani, din România, în lagărele sovietice de muncă. Herta Müller reface traseul acestui calvar, tabuizat în perioada comunismului în România și prea puțin evocat în Germania. Ce s-a întîmplat după decesul prietenului, relatează Herta Müller concis, tăios și tulburător, în postfața romanului.
Pășind împreună pe urmele trecutului, autoarea asistă la spectaculoasa întinerire a vîrstnicului ei prieten: este cînd melancolic și vesel, cînd cosmopolit și provincial, direct și discret, în felul său inimitabil, hrănindu-și sufletul cu amintiri, cum singur mărturisea.
Detaliile celor cinci ani petrecuți în lagărul situat între Dnjepropetrowsk și Donezk, în bazinul carbonifer Donbass, atît de bine conservate în memoria poetului, fantasmele foamei, frigul, ritualurile mecanice ale istovitoarei munci, personajele care populau dezumanizantul spațiu concentraționar, lumea minerală și cea vegetală, materia umilă, îmbrăcămintea, puținele obiecte luate cu sine, transformate de dor și depărtări în totemuri, se transfigurează în cea mai densă materie poetică în romanul Hertei Müller.
În capitolul intitulat Despre fericirea din lagăr, pe alocuri un adevărat poem în proză, disocierea dintre nivelul senzitiv-gustativ (Mundglück) și cel intelectual (Kopfglück) de percepere a realității, dispare prin contopire, dar de 60 de ani, de cînd s-a întors, Leo Auberg știe că revenirea lui acasă nu poate zăgăzui fericirea din lagăr, care cu foamea ei mușcă și azi miezul fiecărui sentiment.
Alte stiri
Lansarea volumului "Francezi in Banat, banateni in Franta" de Smaranda Vultur
Marți, 22 ianuarie 2013, la orele 17.00, în librăria "Esotera" (str. Lucian Blaga, nr.2 ), va avea loc lansarea volumului Francezi în Banat, bănățeni în Franța de Smaranda Vultur. Prezintă Adriana Babeți, Viorel Marineasa, Alina Radu și Cornel Ungureanu.
Lansarea volumului "Basarabeni si bucovineni in Banat" - Timisoara, 25 februarie 2011
"Basarabeni si bucovineni in Banat"
Volumul "Basarabeni si bucovineni in Banat", coordonat de Smaranda Vultur si Adrian Onica, a aparut sub egida Centrului Interdisciplinar de Studii Regionale al Universitatii de Vest din Timisoara. Publicat la Editura Marineasa in cadrul unui proiect finantat de Consiliul Judetean Timis, volumul reuneste povestiri de viata ale refugiatilor basarabeni si bucovineni in Banat. Volumul este prefatat de Smaranda Vultur si povestirile de viata sunt precedate de un studiu introductiv (Ocupatia sovietica a Basarabiei si a Bucovinei de Nord: teroarea comunista si refugierea populatiei in Romania), semnat de Igor Casu, doctor in istorie, cadru didactic la Facultatea de Istorie si Filosofie a Universitatii de Stat din Chisinau, Republica Moldova.
Lansarea volumului "Memoria salvata II"
Vineri, 12 martie 2010, in amfiteatrul A01 al Universitatii de Vest din Timisoara, va avea loc lansarea volumului "Memoria salvata II", coordonat de Smaranda Vultur si Adrian Onica. Vor prezenta: Adriana Babeti, Rodica Binder, Otilia Hedesan, Dana Percec si Smaranda Vultur.
DVD - "Harta memoriala a Banatului"
Toamna femeilor - Deutsche Welle (Magazin cultural)
Despre Herta Muller la Deutsche Welle (Magazin Cultural)
"România Hertei Müller – văzută cu ochii celorlalți" - Autor: Rodica Binder
Herta Muller in volumul "Le Banat: Un Eldorado aux Confins"
Fisa bibliografica a scriitoarei Herta Muller, publicata in volumul "Le Banat: Un Eldorado aux Confins", poate fi consultata on-line pe site-ul www.memoriatimisoarei.ro
Documentar despre Sinagoga din Cetate
TVR a realizat un documentar despre Sinagoga din Cetate, care va participa la un concurs intre 30 de monumente din Romania, propuse pentru a primi o suma pentru restaurare.Episodul nostru se va difuza duminica 27 septembrie 2009 pe TVR 1 la ora 17, tot duminica 27 septembrie 2009 pe TVRC la ora 18.10 cu reluare joi 1 octombrie la ora 15.05 si pe tvr 3 martea in 29 septembrie, respectiv 6 octombrie de la ora 19.00. Sinagoga intra a treia in film. Va rugam sa urmariti documentarul si, daca va convinge, sa votati in modul indicat de realizatori, pentru Sinagoga din Cetate.