Home » Eveniment   

Eveniment

Toamna femeilor - Deutsche Welle (Magazin cultural)



Toamna femeilor

 

Autor: Rodica Binder

Redactor: Medana Weident

© Deutsche Welle

 

Herta Müller este laureata Nobelului pentru Literatură, pentru prima oară o femeie, Elinor Ostrom, ia Nobelul pentru Economie și, tot o femeie, Kathrin Schmidt, este laureata Premiului German al Cărții.

Dincolo de coincidențe, ziarele analizează noile evoluții.

Cititorii pot salva vieți se intitulează articolul de fond publicat azi pe prima pagină a cotidianului FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG în chiar ziua inaugurării oficiale a salonului de carte de la Frankfurt pe Main. Ideea centrală a editorialului este că premiul Nobel atribuit Hertei Müller conferă o cu totul altă deschidere Salonului de Carte, unde China este invitata de onoare în acest an.

Faptul că juriul Academiei de la Stockholm a răsplătit înalta calitate estetică și etică a scrierilor unei autoare care luptă cu armele poeziei împotriva uitării, care și-a primejduit viața într-o dictatură, refuzînd delațiunea și complicitățile, continuînd să scrie și să nu cedeze, este un semnal dat și autorităților chineze dar și organizatorilor Tîrgului de Carte de la Frankfurt. Scriitorii buni devin persoane publice iar o dictatură nu-și poate permite să facă dispărut un autor deja cunoscut argumentează autoarea comentariului ideea că literatura poate deține o funcție salvatoare tocmai într-o dictatură, așa cum de altfel istoria recentă a Europei de răsărit o dovedește din plin. Dar premiul Nobel al Hertei Müller mai dezvăluie, prin ricoșeu, o gravă carență în programul salonului de carte: istoricul an 1989 nu deține rolul cuvenit în seria manifestărilor, probabil pentru a nu deranja China readucînd în dezbatere traumele provocate de masacrul comis în Piața Tienanmen în urmă cu 20 de ani. Însă de ce oare căutăm zadarnic în program și temele care să actualizeze revoluția pașnică din Germania și din Europa se întreabă autoarea comentariului, constatînd că, din păcate, Tîrgul Internațional de Carte de la Frankfurt pe Main a oferit de prea puține ori pînă acum o platformă dezbaterilor critice.

Măcar săptămînalul DER SPIEGEL s-a oprit, deunăzi, cînd a elogiat Nobelul pentru Literatură, atribuit Hertei Müller, și asupra unor figuri cheie ale evenimentelor din decembrie 1989 din România, semnalînd că și după 20 de ani, episoade ale revoluției rămîn învăluite în mister. 

Premiul German al Cărții, care i-a revenit scriitoarei Kathrin Schmidt pentru romanul „Nu vei muri”, onorează atît calitățile literare cît și faptul că romanul tematizează, din perspectiva istoriei personale, a unei întîmplări dramatice, nu doar boala, primejdia morții și resuscitarea, ci și momentul prăbușirii fostei RDG și reunificarea Germaniei.

Este motivul pentru care NEUE OSNABRÜCKER ZEITUNG salută decizia Juriului invitînd publicul să citească scrierile a două autoare de excepție: Herta Müller, laureata Nobelului și Kathrin Schmidt, titulara Premiului German al Cărții. 

O dezideologizare a Nobelului pentru Economie consideră NORDWEST ZEITUNG atribuirea premiului nu doar unor cercetători dedați teoriilor abstracte ci, în sfîrșit, și celor preocupați de probleme practice și, pentru prima oară, unei femei – Elinor Ostrom.

Dar este tot pentru prima oară că astfel sunt răsplătite cercetările în domeniul concurenței economice, a uneia raționale, favorabilă binelui general – glosează BRAUNSCHWEIGER ZEITUNG, idee împărtășită și de NEUE ZÜRCHER ZEITUNG, care pe prima pagină titrează : ”Nu doar piața este cea care contează …"

Dacă imperativele hipercorectitudinii politice sunt de natură ideologică sau nu, este o chestiune discutabilă. Cert este că dezbaterile dcelanșate de interviul acordat de Thilo Sarrazin revistei LETTRE INTERNATIONAL au uneori și o tentă ideologică și aceasta nu din cauza problematicii abordate de membrul comitetului director al Bundesbank, deficitara integrare a imigranților străini, ci din pricina termenilor în care Sarrazin și-a expus punctele de vedere, acesta fiind și motivul turbulențelor iscate. Ele deturnează atenția de la problema reală, cea a procesului integrării – opinează DITHMARSCHER LANDESZEITUNG.

DIE WELT crede că Sarrazin are în esență dreptate, fiind un bun cunoscător al situației, chiar dacă modul său de exprimare nu a fost corect ci deranjant atunci cînd a atras atenția asupra disponibilității reduse de integrare a unor imigranți de confesiune musulmană. Problema integrării milioanelor de imigranți merită oricum mai multă atenție din partea noului guvern decît chestiunea reducerii impozitelor, conchide pragmatic SÜDDEUTSCHE ZEITUNG.

 

 




Alte stiri

Lansarea volumului "Francezi in Banat, banateni in Franta" de Smaranda Vultur

Lansarea volumului "Francezi in Banat, banateni in Franta" de Smaranda VulturMarți, 22 ianuarie 2013, la orele 17.00, în librăria "Esotera" (str. Lucian Blaga, nr.2 ), va avea loc lansarea volumului Francezi în Banat, bănățeni în Franța de Smaranda Vultur. Prezintă Adriana Babeți, Viorel Marineasa, Alina Radu și Cornel Ungureanu.


Lansarea volumului "Basarabeni si bucovineni in Banat" - Timisoara, 25 februarie 2011

Lansarea volumului "Basarabeni si bucovineni in Banat" - Timisoara, 25 februarie 2011


"Basarabeni si bucovineni in Banat"

"Basarabeni si bucovineni in Banat"Volumul "Basarabeni si bucovineni in Banat", coordonat de Smaranda Vultur si Adrian Onica, a aparut sub egida Centrului Interdisciplinar de Studii Regionale al Universitatii de Vest din Timisoara. Publicat la Editura Marineasa in cadrul unui proiect finantat de Consiliul Judetean Timis, volumul reuneste povestiri de viata ale refugiatilor basarabeni si bucovineni in Banat. Volumul este prefatat de Smaranda Vultur si povestirile de viata sunt precedate de un studiu introductiv (Ocupatia sovietica a Basarabiei si a Bucovinei de Nord: teroarea comunista si refugierea populatiei in Romania), semnat de Igor Casu, doctor in istorie, cadru didactic la Facultatea de Istorie si Filosofie a Universitatii de Stat din Chisinau, Republica Moldova.


Lansarea volumului "Memoria salvata II"

Lansarea volumului "Memoria salvata II"Vineri, 12 martie 2010, in amfiteatrul A01 al Universitatii de Vest din Timisoara, va avea loc lansarea volumului "Memoria salvata II", coordonat de Smaranda Vultur si Adrian Onica. Vor prezenta: Adriana Babeti, Rodica Binder, Otilia Hedesan, Dana Percec si Smaranda Vultur.


DVD - "Harta memoriala a Banatului"

DVD - "Harta memoriala a Banatului"


Romanul "Atemschaukel" de Herta Muller - prezentare Deutsche Welle (Magazin cultural)

Prezentarea romanului "Atemschaukel" de Herta Muller la emisiunea "Magazin cultural"- radio Deutsche Welle (autor Rodica Binder)


Despre Herta Muller la Deutsche Welle (Magazin Cultural)

"România Hertei Müller – văzută cu ochii celorlalți" - Autor: Rodica Binder


Herta Muller in volumul "Le Banat: Un Eldorado aux Confins"

Herta Muller in volumul "Le Banat: Un Eldorado aux Confins"Fisa bibliografica a scriitoarei Herta Muller, publicata in volumul "Le Banat: Un Eldorado aux Confins", poate fi consultata on-line pe site-ul www.memoriatimisoarei.ro


Documentar despre Sinagoga din Cetate

TVR a realizat un documentar despre Sinagoga din Cetate, care va participa la un concurs intre 30 de monumente din Romania, propuse pentru a primi o suma pentru restaurare.Episodul nostru se va difuza duminica 27 septembrie 2009 pe TVR 1 la ora 17, tot duminica 27 septembrie 2009 pe TVRC la ora 18.10 cu reluare joi 1 octombrie la ora 15.05 si pe tvr 3 martea in 29 septembrie, respectiv 6 octombrie de la ora 19.00. Sinagoga intra a treia in film. Va rugam sa urmariti documentarul si, daca va convinge, sa votati in modul indicat de realizatori, pentru Sinagoga din Cetate.



 

Categorii de surse memoriale