Jurnal din anii ’50
Dana Chetrinescu Percec
Azi e prima zi de Paști. Am ghete noi de nubuc și ciorapi de dantelă, făcuți de Maica. Pe terasă, sub plopi, așteaptă șunca fiartă. Lângă scări, mă așteaptă coșul de la Taubert Neni – fondante și piersici și pere de marțipan. Miroase a Taubert Neni în fiecare an la 9 dimineața de Paști. Mic dejun de primăvară pe terasa de pe Fagului, pâine neagră, brânză de la Leni papa și ridichi crescute în grădina din umbra fabricii Timiș. Iarna, la Drina acasă, în spatele străzii Fagului, spre Abator, sandvișuri cu pateu de casă și rondele de castraveți murați. Bunica Drinei dă la o parte teatral perdeaua dinspre bucătărie și defilează cu tava pe care sunt clădite frumos feliile de pâine.
Când sunt bolnavă nu am poftă de mâncare. Stau în pat și Moe mă lasă să mă joc cu ceasul lui de buzunar. A ajuns în sobă, prin cenușa de la lemnele arse. Cadranul s-a pierdut de mult și dintre țagăre a mai rămas doar minutarul. Tot așa am reușit să pierd inelul de logodnă al mamei. Au căutat sub pat, în saltea, în perini, după ladă – nimic.
Mă duc la balet la Tanti Egerer. Dușul care miroase a Palmier (nu mai e Palmolive ca pe vremuri, zice tata) s-a stricat. Toaleta e în bucătărie, cu ușa deschisă spre mătase și miere și fum și spre grădinile de pe Fagului. Am făcut bine șpagatul. Merit o ciocolată Pitic de la 1 Mai. Magazin mic, dulce și pipărat, cu dale ca un uriaș și lucios Blutwurst – maro sângeriu și alb sidefat. Apoi în Tramvai, la Primăria veche, treiul se întoarce, băncile de lemn lustruit de ani nu mă atrag, vreau să mă țin de mânerele de piele de sus și de maneta de lângă vatman. Fascinantă meserie.
La stâlpul de lemn al felinarului din colț de pe Fagului. Troc la „ujină”: dau o pâine cu unt pe o felie cu untură și boia de la neni Buchin. După masă, vizită de două feluri. Cu mama și tata la Rodica: miros de ciocolată, de covoare vechi și multe note de pian. Mama râde, tata povestește neobosit. Sau cu Maica și Moe la Teta și Coca, la neni Iovița. Levănțică, pudră, perie de păr în cutii vechi. Cremă de zahăr ars în șoluri groase, galbene, pe treptele casei de pe strada Iași. Aer și pomi și, departe, „7 case” și „rușii” (Doamne apără!) și trenul. Sărut mâna, servus. Faci Schaumpitte? Mai bun ca la Stoica!
În capătul străzii Cuvin, la Helga, o lume ca o farmacie – mobilă șvăbească, podele albe și milieuri apretate. Cacao cu poze de pe cutii Suchard (goale). Nici o umbră, nici o cută, nici un mister. Dincolo de zid, antipodul. Miros de ziare și reviste vechi, de pisici și de stofă arsă. Toată fabrica asta a fost a lui? Unde-i? S-o fi dus să adoarmă liniștit în lacul cu mormoloci de la capătul Fabricii de Bere.
Mă duc la doctor basci Wittemberg. În Piața Plevnei toate clădirile par suferinde. Din multe coridoare întunecate cu miros de pivniță, bucătărie sau pielărie, vine un zâmbet subțire și Zwickeri aurii. De pe masa din birou pe care am fost cocoțată văd valuri de soare pe lemnul ferestrei. N-am nimic și plecăm. În Timișoara, nu mă uit pe cer după soare. Îl găsesc în cărămida caldă din dosul tencuielii căzute, pe gardurile de lemn înnegrit, pe vârfurile de platani văzuți de pe pasarela de la Neptun, pe frontoane cu lei, bufnițe, capete de femeie, ghirlande. Un soare doar pentru piatra și lemnul Timișoarei.
La piață în Iosefin. Miroase grozav a pătrunjel de-a lungul străzii care dă în Preyer. Șvăboaicele înfoiate se miră larg: nu iei tot untul pe frunză de brustur? Sunt paie și cai la capătul pieței și scaune de lemn cu schelet metalic în scuarul din mijloc. Magazine multe și mărunte. Ori urci, ori cobori. Toate au copertine cu dungi colorate, urnite din greu cu rotițe de fier.
Vara în vacanță la Orșova. Excursie cu vaporul pe Dunăre, cu Tia și mama. Când eram eu mică, zice mama, erau vapoare cu zbaturi. Mă simt ca Huckleberry Finn, plecat în aventuri pe Mississippi. Nu ne luăm ujină că ajungem la Moldova imediat. Se defectează vaporul și ni se face foame. Ciugulim delicat dintr-un baton de ciocolată care se rătăcise la mama în poșetă, privind cu jind la puntea de jos, unde un grup de dunăreni desfășurase pe un ziar pâine neagră, ceapă și șonc.
Nu-i toamnă? Ba-i toamnă – a venit aviz pentru pachet de la Mehadia. Ladă cu paie și pere domnișoare și gutui și mere bătute, fănină și câta țuică și scrisoare: mai multe trimit prin Iulci sau cu Ache, când vo veni de la București. Duminică merg cu Maica și Moe la biserică – una, două, sau trei, românească, sârbească sau catolică. Doamne- Doamne înșiră struguri și spice la biserica de la Iepuri. Asta mănâncă îngerașul?
Mamo, iar îți e rău, mergem la doctorul Pop! Nu mai amânăm. Vizită în Piața Maria, în casa cu ferestre de tortă. Eu sunt mică, salonu-i mare, eu sunt slabă, pancovele lu’ tanti Luci mă fac tare. Victor, cum stai la masă? Ich will nichts wissen, ich will schlafen gehen!
- Fata trebuie să facă pian, germană și un pic de balet.
- Nu chinuiți fata cu prostii. Ia, arată tu unde-i carul mare, zâmbește Moe dincoace de plopi.
Noapte pe strada Moților, la Taia și Maia. Dormitor întunecat și complicat, dincolo de spătarul înalt lucește icoana foarte veche; mă foiesc mult în așternuturile albe, apretate așa de tare încât cred că stau singure în poziție de drepți. Nu pot să adorm decât cu poveștile despre porumbeii care o ajută pe Cenușăreasa. Pe stradă e plin de frunze de arțar ude, șolocaturile fâșâie.
Masa de Crăciun pe Moților. Taia e în capul mesei. Lângă el, copiii – cei mai mici (adică eu), la dreapta, cei mai mari la stânga (Paveluț și Tia). Apoi nurorile, apoi băieții. Maia nu prea are timp să se așeze. Servește pe toată lumea și supraveghează tot ce se întâmplă la masă și la bucătărie. E obosită pentru că a trebuit să termine toată treaba în Ajun, devreme. Taia nu o lasă să gătească în ziua de Crăciun. Merge la biserică și îl ascultă cât el slujește. Taia decupează frumos curcanul. Prima felie o primesc eu, apoi copiii mai mari. Curcan cu măr.
Seara la Filarmonică: rochie cu guler de dantelă. Nu prea am răbdare să stau pe scaun până la sfârșit și îmi cam vine să mă scarpin. Ca să-mi mai treacă plictiseala, mă uit la cerceii doamnelor din jur. De la balcon, de pe locurile cu abonament, tanti Adi se uită cam sever la mine. Îmi iau „pră samă” și privesc iar drept în față, la dirijor. Vine pauza cu pastile de ciocolată cu mentă. În sfârșit concertul, am scăpat de simfonie! Ne întoarcem acasă, zăpada scârțâie, felinarele clatină lumina. Vin oameni de la fabrică – Sărut mâna, Să trăiți, dom’ inginer. Bună seara, Biro, Mașcovescu, Schuld – tata îi salută pe toți, pe nume. Latră câinii și gerul te adoarme.
Text publicat in volumul "De la Gargantua la Google", Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2007